urăciune

See also: urâciune and urãciune

Romanian

Etymology

From ura +‎ -ăciune. Cf. also Latin ōrātiōnem, whence Romanian orație, possibly a doublet, was borrowed. Compare Aromanian urãciuni.

Noun

urăciune f (plural urăciuni) (obsolete)

1. blessing

   Synonym: binecuvântare

   • c. 15th C., Voroneț Codex, folios 62^v–63^r; edited in Mariana Costinescu, editor, Codicele Voronețean, Bucharest: Minerva, 1981, pages 352–353:

     дїꙟрачелашиσосᲅᲂуе҆сᲂу, ᲂуръчюрилешиблъсᲅемᲂуⷧ҇

     Dintr-același rrostu iesu urăciurile și blăstemul.

     Out of the same mouth proceedeth blessing and cursing. (James 3:10)

Declension

	singular			plural
	indefinite	definite		indefinite	definite
nominative-accusative	urăciune	urăciunea		urăciuni	urăciunile
genitive-dative	urăciuni	urăciunii		urăciuni	urăciunilor
vocative	urăciune, urăciuneo			urăciunilor

Related terms

• ura

See also

• urâciune

Further reading

• urăciune in DEX online—Dicționare ale limbii române (Dictionaries of the Romanian language)