strigă

See also: striga, Striga, strigã, and štriga

Romanian

strigă

Etymology 1

Inherited from Latin strīga, from strix, from Ancient Greek στρίξ (stríx).

Noun

strigă f (plural strigi)

1. barn owl (An owl of the genus Tyto)
2. an evil spirit or ghost
3. (archaic, regional) witch
   • 1640, Pravila de la Govora:

     Muiarea ce va fermeca striini și pre ai ei; ai 9 metanii cinci sute în zi.
     Muiarea otrăvitóre pănă la mórtea ei să se pocăiască; și metanie câte un tunérec într'o zi.
     Striga în 7 ai; și metanie 400.

     The woman who shall bewitch strangers and her own [kind]; [shall repent for] 9 years [and perform] 500 bowings a day.
     The woman who poisons shall repent until her death; [and perform] 10.000 bowings a day.
     The witch [shall repent for] 7 years [and perform] 400 bowings [a day].

4. a death's-head hawkmoth (Acherontia atropos)

Declension

Declension of strigă

	singular			plural
	indefinite	definite		indefinite	definite
nominative-accusative	strigă	striga		strigi	strigile
genitive-dative	strigi	strigii		strigi	strigilor
vocative	strigă, strigo			strigilor

Derived terms

• strigoi
• strigoaică

Related terms

• striga

See also

• cucuvea
• vrăjitoare

Etymology 2

Verb

strigă

1. inflection of striga:
   1. third-person singular/plural present indicative
   2. second-person singular imperative