dizgrația
Jump to navigation
Jump to search
Romanian
[edit]Etymology
[edit]Borrowed from French disgracier.
Verb
[edit]a dizgrația (third-person singular present dizgrațiează, past participle dizgrațiat) 1st conj.
- to disgrace
Conjugation
[edit] conjugation of dizgrația (first conjugation, -ez- infix)
infinitive | a dizgrația | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | dizgrațiind | ||||||
past participle | dizgrațiat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | dizgrațiez | dizgrațiezi | dizgrațiază | dizgrațiem | dizgrațiați | dizgrațiază | |
imperfect | dizgrațiam | dizgrațiai | dizgrația | dizgrațiam | dizgrațiați | dizgrațiau | |
simple perfect | dizgrațiai | dizgrațiași | dizgrație | dizgrațiarăm | dizgrațiarăți | dizgrațiară | |
pluperfect | dizgrațiasem | dizgrațiaseși | dizgrațiase | dizgrațiaserăm | dizgrațiaserăți | dizgrațiaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să dizgrațiez | să dizgrațiezi | să dizgrațieze | să dizgrațiem | să dizgrațiați | să dizgrațieze | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | dizgrațiază | dizgrațiați | |||||
negative | nu dizgrația | nu dizgrațiați |