diazotare

Italian

Verb

diazotàre (first-person singular present diazòto, first-person singular past historic diazotài, past participle diazotàto, auxiliary avére)

1. (transitive) to diazotize

Conjugation

    Conjugation of diazotàre (-are) (See Appendix:Italian verbs)

infinitive	diazotàre
auxiliary verb		avére	gerund		diazotàndo
present participle		diazotànte	past participle		diazotàto
person	singular			plural
	first	second	third	first	second	third
indicative	io	tu	lui/lei, esso/essa	noi	voi	loro, essi/esse
present	diazòto	diazòti	diazòta	diazotiàmo	diazotàte	diazòtano
imperfect	diazotàvo	diazotàvi	diazotàva	diazotavàmo	diazotavàte	diazotàvano
past historic	diazotài	diazotàsti	diazotò	diazotàmmo	diazotàste	diazotàrono
future	diazoterò	diazoterài	diazoterà	diazoterémo	diazoteréte	diazoterànno
conditional	diazoterèi	diazoterésti	diazoterèbbe, diazoterébbe	diazoterémmo	diazoteréste	diazoterèbbero, diazoterébbero
subjunctive	che io	che tu	che lui/che lei, che esso/che essa	che noi	che voi	che loro, che essi/che esse
present	diazòti	diazòti	diazòti	diazotiàmo	diazotiàte	diazòtino
imperfect	diazotàssi	diazotàssi	diazotàsse	diazotàssimo	diazotàste	diazotàssero
imperative	—	tu	Lei	noi	voi	Loro
		diazòta	diazòti	diazotiàmo	diazotàte	diazòtino
negative imperative		non diazotàre	non diazòti	non diazotiàmo	non diazotàte	non diazòtino

Related terms

• diazocomposto
• diazonio
• diazotazione

Anagrams

• diazoterà

Romanian

Etymology

Borrowed from French diazotation.

Noun

diazotare f (plural diazotări)

1. diazotization

Declension

	singular			plural
	indefinite	definite		indefinite	definite
nominative-accusative	diazotare	diazotarea		diazotări	diazotările
genitive-dative	diazotări	diazotării		diazotări	diazotărilor
vocative	diazotare, diazotareo			diazotărilor

References

• diazotare in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN