punctuare

Latin

Verb

pūnctuāre

1. inflection of pūnctuō:
   1. present active infinitive
   2. second-person singular present passive imperative/indicative

Romanian

Etymology

From punctua +‎ -re.

Noun

punctuare f (plural punctuări)

1. (obsolete) punctuation

Declension

	singular			plural
	indefinite	definite		indefinite	definite
nominative-accusative	punctuare	punctuarea		punctuări	punctuările
genitive-dative	punctuări	punctuării		punctuări	punctuărilor
vocative	punctuare, punctuareo			punctuărilor

References

• punctuare in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN