fluctua

See also: fluctuá, fluctúa, and fluctuà

Catalan

Verb

fluctua

1. inflection of fluctuar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative

French

Verb

fluctua

1. third-person singular past historic of fluctuer

Latin

Verb

flūctuā

1. second-person singular present active imperative of flūctuō

Romanian

Etymology

Borrowed from French fluctuer, from Latin fluctuare.

Verb

a fluctua (third-person singular present fluctuează, past participle fluctuat) 1st conj.

1. to fluctuate

Conjugation

    conjugation of fluctua (first conjugation, no infix)

infinitive			a fluctua
gerund			fluctuând
past participle			fluctuat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	fluctu	fluctui	fluctuă	fluctuăm	fluctuați	fluctuă
	imperfect	fluctuam	fluctuai	fluctua	fluctuam	fluctuați	fluctuau
	simple perfect	fluctuai	fluctuași	fluctuă	fluctuarăm	fluctuarăți	fluctuară
	pluperfect	fluctuasem	fluctuaseși	fluctuase	fluctuaserăm	fluctuaserăți	fluctuaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să fluctu	să fluctui	să fluctue	să fluctuăm	să fluctuați	să fluctue
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		fluctuă			fluctuați
	negative		nu fluctua			nu fluctuați