divaga

See also: divagá

Italian

Verb

divaga

1. inflection of divagare:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative

Portuguese

Verb

divaga

1. inflection of divagar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative

Romanian

Etymology

Borrowed from French divaguer, from Latin dīvagārī.

Pronunciation

• IPA^(key): /di.vaˈɡa/
• Rhymes: -a
• Hyphenation: di‧va‧ga

Verb

a divaga (third-person singular present divaghează, past participle divagat) 1st conjugation

1. to divagate (stray from a subject)

   Synonym: se abate

   • 1993, Ștefan Munteanu, “Varia”, in Scrisori vieneze [Viennese Letters], Timișoara: Editura de Vest, →ISBN, page 265:

     Am divagat pe o temă pe care trebuia s-o las pe seama filozofilor.

     I divagated upon a theme I should’ve left to the philosophers.

Conjugation

    conjugation of divaga (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a divaga
gerund			divagând
past participle			divagat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	divaghez	divaghezi	divaghează	divagăm	divagați	divaghează
	imperfect	divagam	divagai	divaga	divagam	divagați	divagau
	simple perfect	divagai	divagași	divagă	divagarăm	divagarăți	divagară
	pluperfect	divagasem	divagaseși	divagase	divagaserăm	divagaserăți	divagaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să divaghez	să divaghezi	să divagheze	să divagăm	să divagați	să divagheze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		divaghează			divagați
	negative		nu divaga			nu divagați

References

• divaga in DEX online—Dicționare ale limbii române (Dictionaries of the Romanian language)

Spanish

Verb

divaga

1. inflection of divagar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative