dăinui
Romanian
[edit]Etymology
[edit]Borrowed from Serbo-Croatian danovati.
Verb
[edit]a dăinui (third-person singular present dăinuie, past participle dăinuit) 4th conjugation
- to last
Conjugation
[edit] conjugation of dăinui (fourth conjugation, no infix)
| infinitive | a dăinui | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| gerund | dăinuind | ||||||
| past participle | dăinuit | ||||||
| number | singular | plural | |||||
| person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
| indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | dăinui | dăinui | dăinuie | dăinuim | dăinuiți | dăinuie | |
| imperfect | dăinuiam | dăinuiai | dăinuia | dăinuiam | dăinuiați | dăinuiau | |
| simple perfect | dăinuii | dăinuiși | dăinui | dăinuirăm | dăinuirăți | dăinuiră | |
| pluperfect | dăinuisem | dăinuiseși | dăinuise | dăinuiserăm | dăinuiserăți | dăinuiseră | |
| subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | să dăinui | să dăinui | să dăinuie | să dăinuim | să dăinuiți | să dăinuie | |
| imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
| affirmative | dăinuie | dăinuiți | |||||
| negative | nu dăinui | nu dăinuiți | |||||