bineface

Romanian

Etymology

From bine +‎ face.

Verb

a bineface (third-person singular present bineface, past participle binefăcut) 3rd conj.

1. to do a good deed

Conjugation

    conjugation of bineface (third conjugation, past participle in -ut)

infinitive			a bineface
gerund			binefăcând
past participle			binefăcut
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	binefac	binefaci	bineface	binefacem	binefaceți	binefac
	imperfect	binefăceam	binefăceai	binefăcea	binefăceam	binefăceați	binefăceau
	simple perfect	binefăcui	binefăcuși	binefăcu	binefăcurăm	binefăcurăți	binefăcură
	pluperfect	binefăcusem	binefăcuseși	binefăcuse	binefăcuserăm	binefăcuserăți	binefăcuseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să binefac	să binefaci	să binefacă	să binefacem	să binefaceți	să binefacă
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		binefă			binefaceți
	negative		nu bineface			nu binefaceți

References

• bineface in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN