țigăni

See also: țigani

Romanian

Etymology

From țigan (“Gypsy”).

Pronunciation

• IPA^(key): /ˌt͡si.ɡəˈni/

Verb

a țigăni (third-person singular present țigănește, past participle țigănit) 4th conj.

1. (popular, colloquial, offensive) to beg, cadge
2. (popular, colloquial, offensive) to haggle
3. (popular, colloquial, offensive) to insist or bother too much about obtaining something, especially in an ungracious or impolite manner

Usage notes

Because it derives from negative stereotypes of the Roma people, and uses the problematic exonym țigan, this term is likely to offend Romani people. See the note regarding the use of țigan.

Conjugation

    conjugation of țigăni (fourth conjugation, -esc- infix)

infinitive			a țigăni
gerund			țigănind
past participle			țigănit
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	țigănesc	țigănești	țigănește	țigănim	țigăniți	țigănesc
	imperfect	țigăneam	țigăneai	țigănea	țigăneam	țigăneați	țigăneau
	simple perfect	țigănii	țigăniși	țigăni	țigănirăm	țigănirăți	țigăniră
	pluperfect	țigănisem	țigăniseși	țigănise	țigăniserăm	țigăniserăți	țigăniseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să țigănesc	să țigănești	să țigănească	să țigănim	să țigăniți	să țigănească
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		țigănește			țigăniți
	negative		nu țigăni			nu țigăniți

See also

• insista, cere