fisura

Latin

Participle

fīsūra

1. inflection of fīsūrus:
   1. nominative/vocative feminine singular
   2. nominative/accusative/vocative neuter plural

Participle

fīsūrā

1. ablative feminine singular of fīsūrus

Romanian

Etymology

Borrowed from French fissurer.

Verb

a fisura (third-person singular present fisurează, past participle fisurat) 1st conj.

1. to crack

Conjugation

    conjugation of fisura (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a fisura
gerund			fisurând
past participle			fisurat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	fisurez	fisurezi	fisurează	fisurăm	fisurați	fisurează
	imperfect	fisuram	fisurai	fisura	fisuram	fisurați	fisurau
	simple perfect	fisurai	fisurași	fisură	fisurarăm	fisurarăți	fisurară
	pluperfect	fisurasem	fisuraseși	fisurase	fisuraserăm	fisuraserăți	fisuraseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să fisurez	să fisurezi	să fisureze	să fisurăm	să fisurați	să fisureze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		fisurează			fisurați
	negative		nu fisura			nu fisurați

Spanish

Pronunciation

• IPA^(key): /fiˈsuɾa/ [fiˈsu.ɾa]
• Rhymes: -uɾa
• Syllabification: fi‧su‧ra

Etymology 1

From Latin fissūra.

Noun

fisura f (plural fisuras)

1. fissure, crack

Derived terms

• fisurar

 

Etymology 2

See the etymology of the corresponding lemma form.

Verb

fisura

1. inflection of fisurar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative

Further reading

• “fisura”, in Diccionario de la lengua española, Vigésima tercera edición, Real Academia Española, 2014